Interviu cu Silviu Urdea

Silviu Urdea este autorul a două cărți, una publicată la Libris, cealaltă la editura Herg Benet. Dacă sunteți curioși despre ce este vorba, mai jos o să aveți descrierile și poza coperților. Mulțumesc autorului pentru acceptarea interviului! 'Suflet pierdut' și 'Nu mă tem' sunt disponibile pe site-ul editurii Herg Benet, respectiv pe Libris.

Întrebare: Pentru început, spuneți-ne câteva lucruri despre dvs.
Silviu Urdea: M-am născut în Brașov în anul 1992. Sunt scriitor și sportiv de performanță.
De altfel, sunt primul Strongman din țară, dar și din lume, a cărui ocupație, în afara sportului, este scrisul. În decursul anilor am reprezentat România pe plan internațional în competițiile de Strongest Man. Mi-am început cariera în scris la vârsta de 20 de ani, atunci când am început să scriu primele pagini din Suflet pierdut, acesta fiind romanul meu de debut.

În prezent, a doua carte publicată este Nu mă tem, un thriller-psihologic, apărut în Decembrie 2016 la Libris Editorial. Urmează ca în această toamnă să-și facă apariția următoarea mea carte: Războiul Legendelor, un epic-fantasy complex.

Întrebare: Cum v-ați simțit la publicarea romanului de debut „ Suflet pierdut”?
Silviu Urdea: fost un sentiment unic, sentiment care mi-a schimbat total viața. În bine, desigur. Am simțit că trebuie să continui pe acest drum, iar pe parcurs am învățat că scrisul este o meserie/hobby/pasiune care necesită multe ore petrecute singur, închis într-un ambient liniștit.

Întrebare: Pe lângă scris, știm cu toții că sunteți sportiv de performanță. Cum vă gestionați timpul între scris şi sport?
Silviu Urdea: Tind să cred că sunt o persoană bine organizată.

În principiu, iarna mă concentrez mai mult pe scris, iar vara pe sport. Atenție, am precizat că mă concentrez. Asta nu înseamnă că vara nu scriu sau iarna nu fac sport. Nu, nicidecum! Mereu le fac pe amândouă, doar că am uneori perioade în care mă axez mai mult pe o ramură. Prefer să scriu seara, după ora 21-22.


Întrebare: Cine sau ce v-a inspirat să scrieți acest gen literar?
Silviu Urdea: Până acum am scos două romane thriller, cu o influență psihologică axată pe personaje, scoțându-le în evidență mustrările interne prin acțiuni și evoluția lor.
De ce am ales acest gen? Pot spune că așa am simțit și așa mi-a fost ușor să scriu.
Dar asta nu e tot! Războiul Legendelor este un epic-fantasy, un gen diferit, un gen care m-a atras și m-a făcut să explorez ținuturi noi în ale scrisului. A fost o adevărată provocare pentru mine și o experiență care m-a ajutat să capăt cunoștințe noi.

Întrebare: Cum a fost primit de către cititori romanul „Nu mă tem”?
Silviu Urdea: Sincer, nu am auzit decât, predominant, cuvinte bune.
La doar câteva luni de la apariție, romanul a fost premiat în cadrul Festivalului Concurs de Literatura Alexandru Macedonski de la București!


Întrebare: Ce carte v-a introdus în lumea cititului şi ce v-a impresionat cel mai mult la aceasta?
Silviu Urdea: Primele cărți citite au fost Harry Potter, pe vremea când încă eram în școala generală. Apoi a urmat o pauză de citit... . Iar prin liceu am reînceput prin seria Amurg și am continuat pe gama thriller, horror, cu John Saul, Stephen King. Oricum, îmi place să citesc variat. Așa consider că este cel mai bine.

Întrebare: În afară de sport şi scris, mai aveți şi alte pasiuni? Care sunt acestea?
Silviu Urdea: Îmi place să călătoresc. Am vizitat America, Austria, Germania, Spania, Grecia, Bulgaria, Ungaria...

În anul 2013  am stat o vară în Los Angeles, fapt ce m-a ajutat considerabil în cele două laturi pe care le extind.
Sunt fan Disturbed, iar în Februarie am avut onoarea de a-i întâlni și cunoaște personal la un concert de-al lor din Vienna.

Întrebare: Ce ne puteți spune despre noul proiect „Războiul Legendelor”? Când va fi publicat?
Silviu Urdea: Acest proiect a fost o adevărată provocare pentru mine. M-am apucat să-l scriu la vârsta de 22 ani, mai precis în luna Mai din anul 2014. Am terminat de scris prima ciornă după 15 luni, în Iulie 2015. La un an distanță, în vara anului 2016, l-am revizuit odată, apoi încă odată, iar în decursul a 4 luni, Războiul Legendelor a fost finalizat și rescris de două ori.

Acest fantasy va fi publicat la LIBREX PUBLISHING în toamna acestui an. Cartea o să fie însoțită de un website interactiv în care oricine poate pătrunde mai adânc în Ținuturile de Veci, iar astfel ofer posibilitatea cititorilor și tuturor celor atrași de acest gen, să fie mai aproape de personajele lor preferate!

Întrebare: Ne puteți face un top al cărților preferate?
Silviu Urdea: Îmi este greu să fac o astfel de clasificare. Dar totuși, autorul meu preferat este Stephen King.

Întrebare: Ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor dvs.?
Silviu Urdea: Vreau să le mulțumesc pentru că au avut curiozitatea să citească acest interviu și sper ca prin Războiul Legendelor să le ofer ceea ce le lipsea: un fantasy cu o acțiune intrigantă, care să-i țină captivați până la ultima pagină!

Pentru noutăți cu privire la cele ce urmează, mă puteți găsi pe pagina următoare:
https://www.facebook.com/SilviuUrdeaAuthor/
Descrierea cărților:
Un roman unic, intunecat si sinistru. O carte pe care nu poti sa o lasi din mana pana la ultima pagina. Trei ore in care nu mai respiri.
”Un amnezic se trezeste intr-o camera, supravegheat de o femeie hidoasa pe nume Ihrin, al carei ajutor e un motan perfid si gras…”
Asa incepe Nu ma tem.
O singura recomandare:
CITITI CARTEA ! 
Liviu Surugiu
Mihail, un tânăr care trăiește o intensă poveste de dragoste alături de Emma, primește într-o dimineață cea mai neagră veste posibilă: iubita lui a murit în urma unui tragic, dar ciudat accident de maşină. Din acel moment viaţa lui nu va mai fi niciodată la fel. Investigând, află că accidentul fusese precedat de o serie de dispariții misterioase, care par să aibă un numitor comun. Împreună cu cei mai buni doi prieteni ai săi și alături de inspectorul Constantin, Mihail încearcă în final să descopere identitatea celui care, într-un vehicul fantomă, a fost ultimul care a văzut-o pe Emma în viață…

Niciun comentariu: